În fiecare an, ATP (Asociația de Tenis Profesionist) și WTA (Asociația de Tenis Feminin) se întâlnesc în 4 puncte cheie ale tenisului mondial, purtând numele de Grand Slam-uri. Fiind cele mai importante competiții din lumea tenisului, acestea adună milioane de spectatori de pe tot globul, dar și zeci de mii de pariori, care își pun la încercare abilitățile.
Pentru că noi, de la 888sport, suntem fani înfocați ai sportului alb, am creat cea mai avansată platformă de pariuri tenis din România. Acum poți să pariezi oriunde, de pe orice dispozitiv, de la laptop, la tabletă și telefon. Și nu doar că ai cele mai avantajoase cote la toate turneele de Grand Slam, inclusiv Australian Open, dar îți punem la dispoziție și cele mai inedite moduri de a paria.
Dacă ne uităm la rezultatele ultimelor campionate, suntem îndreptățiți să pariem pe starul Novak Djokovic, pe legendarul Nadal, sau pe titanul Federer. Aceștia sunt și favoriții, de altfel. Însă, în tenis, clasamentele se pot schimba în orice moment.
Tenisul, față de alte sporturi (fotbal, de exemplu) este un sport imprevizibil. Asta se datorează faptului că totul ține de un singur jucător (2 pentru meciurile la dublu) – zilele proaste sau o accidentare pot însemna un meci pierdut din start. Din fericire, analiza ce trebuie făcută înainte de fiecare meci este mult mai simplă.
Cu toate acestea, rămân lucruri pe care trebuie să le iei în seamă. În primul rând, terenul – unul din cei mai importanți factori. Spre exemplu, Djokovic preferă terenurile dure (fiind avantajat de plexicushion-ul de pe Australian Open), în timp ce majoritatea spaniolilor, inclusiv Nadal, preferă tehnicitatea zgurii.
Cât despre imprevizibilitatea unui meci de tenis, acum poți să scapi de emoții cu pariuri live. Nu mai trebuie să îți faci griji că forma unui jucător nu va fi cea așteptată, sau că o accidentare mai veche va recidiva și va pune în pericol întreg meciul. Acum, tot ce trebuie să faci este să vezi meciul, să urmărești condiția fizică a jucătorilor, să observi gradul de oboseală etalat, să îți dai seama încotro se îndreaptă partida și să plasezi, în doar câteva secunde, pariul câștigător!
Dacă stăm să urmărim cotele, favorite pentru Australian Open la simplu feminin sunt americanca Serena Williams, Naomi Osaka din Japonia, românca noastră Halep, și Petra Kvitova. Totuși, trebuie să știi că aceste cote depind și de tendințele de pariere, nu doar de șansele reale ale jucătoarelor.
Asta înseamnă că: 1) Cea mai importantă este analiza riguroasă a meciurilor, înainte de a paria; și 2) Dacă ai o favorită, susține-o acum – pariază pe 888sport că ea va lua următorul Grand Slam, și poți câștiga împreuna cu ea!
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce în tenisul feminin, cotele sunt mai mici, ei bine, explicația stă în faptul că meciurile de feminin sunt mai imprevizibile – toate marile jucătoare, de la Halep până la Williams, au avut, de-a lungul timpului o evoluție cu suișuri și coborâșuri. Tocmai de aceea, secretul pariorilor profesioniști constă în pariuri online în timp real!
În plus, 888sport îți pune la dispoziție cele mai variate moduri de a paria, pentru ca tu să câștigi în stilul tău. Ai posibilitatea să pariezi pe câștigător, pe fiecare set, pe scorul corect, pe numărul total de game-uri (sistem over/under), sau chiar pe câștigătoarea turneului Australian Open. De acum, tu faci regulile!