Nimic un se compară cu North West Derby. O încleștare descrisă perfect de britanici prin “Love to hate”, Liverpool și Manchester United iubesc să se urască reciproc.

„The bloody red rivalry”, un duel între cele mai titrate cluburi din Anglia. „Diavolii roșii” au câștigat 20 de titluri, în timp ce „cormoranii” au fost de 19 ori campioni.

Love to hate

Ce înseamnă această rivalitate pentru jucătorii care au evoluat la cele două echipe? Wayne Rooney, ajuns la Manchester United de la Everton, spunea că a fost crescut să o urască pe Liverpool.

Un alt fotbalist care a evoluat pe Old Trafford, Gary Neville, declara că urăște Liverpool, urăște oamenii de acolo și că urăște tot ce are legătură cu Liverpool.

Steven Gerrard, fostul căpitan al „cormoranilor” are o colecție impresionantă de tricouri ale adversarilor, dar a declarat că nu deține nici măcar un tricou de la Manchester United.

Această rivalitate este prea frumoasă ca să nu-i urăști pe ceilalți, asa cum spunea David James, fost portar la clubul de pe „Anfield”.

Înainte de fotbal

O rivalitate istorică care a început politic, iar mai apoi a continuat la nivel financiar, cultural și sportiv.

În 1830, Manchester și Liverpool au fost primele două orașe din lume legate de o linie ferată de transport călători pe care opera doar locomotiva cu aburi, renunțându-se definitiv la tracțiunea cu cai.

Povestea acestor două orașe include și un canal naval deschis în anul 1894 care a dus la o competiție economică între primul oraș industrial al planetei (Manchester) și un port uriaș cu legături în toată lumea (Liverpool), dar noi rămânem la FOTBAL.

North West Derby

În 1878 era fondat clubul Newton Heath de către muncitorii de la căile ferate Lancashire și Yorkshire (redenumită în Manchester United FC în anul 1902).

14 ani mai târziu, în 1892, a luat naștere și Liverpool FC care i-a “furat” stadionul lui Everton în urma unei neînțelegeri legate de chirie cu proprietarul arenei “Anfield”. Prima confruntare directă a avut loc pe 12 aprilie 1894.

Newton Heath încheia sezonul din First Division pe ultima poziție, în timp ce Liverpool FC câștigase liga secundă. Așadar, a urmat un meci de baraj pentru a decide cine va juca în prima divizie.

Pe “Ewood Park” (stadionul lui Blackburn Rovers), "cormoranii" s-au impus cu 2-0, iar Newton Heath a retrogradat.

De punctat este faptul că rivalitatea dintre aceste două grupări s-a intensificat în partea a doua a secolului 20, perioadă în care Manchester United și Liverpool se luptau pentru titlu.

Man United vs Liverpool


Anii ‘60 au fost dominați de "diavolii roșii". Evidențiem faptul că Manchester United a fost prima echipă din Anglia care a câștigat trofeul Cupei Campionilor în 1968.

Anii ‘70 și ‘80 au fost dominați de “cormorani” care au câștigat 10 titluri și 4 Cupe ale Campionilor, prima în sezonul 1976-77. Apoi lucrurile s-au schimbat pentru că în 1986 pe “Old Trafford ” a venit Sir Alex Ferguson.

Manchester United a câștigat 13 campionate, două Ligi ale Campionilor și multe cupe interne în cei 27 de ani în care antrenorul scoțian a condus clubul.

În 2013, Ferguson a părăsit “Teatrul Viselor”, iar rolurile s-au inversat din nou. De atunci, Manchester United nu a mai reusit să câștige titlul in Anglia si nici trofeul Ligii Campionilor. 

În anul 2015, Brendan Rodgers a fost înlocuit de Jurgen Klopp, iar Liverpool a crescut de la sezon la sezon, devenind din nou o echipă de top.

“Cormoranii” au câștigat Liga Campionilor în 2019, iar un an mai târziu, titlul a ajuns pe “Anfield”după o pauză de 30 de ani. 

De partea cealaltă, după plecarea lui Sir Alex Ferguson clubul de pe “Old Trafford ” a tot schimbat antrenorii și aici ii amintim pe David Moyes, Ryan Giggs (interimar), Louis van Gaal, José Mourinho, Ole Gunnar Solskjaer, Michael Carrick (interimar), Ralf Rangnick și Erik ten Hag care a ajuns la Manchester United pe 1 iulie 2022.

Nici tehnicianul olandez nu pare că va sta mult pe Old Trafford pentru că “diavolii roșii” au un start de sezon catastrofal.

Echipa lui Erik ten Hag a debutat în noul campionat cu o înfrângere pe teren propriu, 2-1 cu Brighton, iar în weekend-ul precedent a fost umilită în deplasare de Brentford

“Albinele” s-au impus cu un categoric 4-0, scor stabilit încă din minutul 35. Ba mai mult, ruptura dintre tehnician și Cristiano Ronaldo se accentuează pe zi ce trece și se pare că starul lusitan o va părăsi în curând pe Manchester United. 

Manchester United vs Liverpool, 22 august, ora 22:00

Până atunci, CR7 promite un meci mare luni seara pe “Old Trafford ” în North West Derby, dar supărarea fanilor din Manchester a atins cote maxime.

Nemulțumiți de conducerea clubului, suporterii “diavolilor roșii” se pregătesc să lase tribunele goale la partida cu Liverpool. Sub sloganul #EmptyOldTrafford, derby-ul poate deveni unul istoric dacă fanii reușesc să ducă inițiativa până la capăt.

De partea cealaltă, nici “cormoranii” nu au un start de sezon bun, înregistrând două remize în primele două etape, 2-2 în deplasare cu nou promovata Fulham și 1-1 cu Crystal Palace pe “Anfield”. 

Așa cum era de așteptat, Liverpool este favorită pe terenul marii rivale având o cotă de 1.56 să câștige, în timp ce succesul “diavolilor roșii” este cotat cu 5.25.

Sunt șanse mari să asistăm la un meci spectaculos și pentru minim 3 schimbări ale tabelei de marcaj găsim o cotă de 1.49.

Vedeta “cormoranilor”, Mohamed Salah are cotă 1.95 să înscrie, în timp ce o reușită a starului lusitan de la United, Cristiano Ronaldo, îți aduce miza x 3.10.

Cine se impune în episodul cu numărul 510 din North West Derby?

H2H & Info

  • Prima confruntare directă pe “Anfield” a avut loc pe 12 octombrie 1895, iar Liverpool s-a impus cu un categoric 7-1, rezultat care a rămas și până astăzi ca victoria cu cea mai mare diferență de scor.

  • În 1910 "diavolii roșii" s-au mutat pe “Old Trafford”, iar în primul meci disputat în noua arenă, Manchester United a întâlnit-o chiar pe Liverpool. În fața a peste 50.000 de spectatori, "cormoranii" s-au impus cu 4-3.

  • Meciul cu cele mai multe goluri: Liverpool – Manchester United 7-4, 25 martie 1908.

  • Ryan Giggs (Manchester United) este fotbalistul cu cele mai multe prezențe în North West Derby - 48 de meciuri.

  • Cu câte 9 goluri, Steven Gerrard (Liverpool), George Wall și Sandy Turnbull (ambii de la (Manchester United) sunt fotbaliștii cu cele mai multe goluri marcate în North West Derby.

  • În confruntările directe din sezonul precedent, Liverpool s-a impus de o manieră categorică în ambele meciuri, 4-0 pe Anfield și 5-0 pe “Old Trafford”.

  • Liverpool este neînvinsă în ultimele 8 meciuri directe disputate în Premier League (5 victorii & 3 remize).


Publicat prima dată: 18 August 2022.

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.