Handbalul este un sport care se bucură de mult succes în România și în Europa.

Este considerat al treilea sport ca importanță în România, după fotbal și tenis, iar țara noastră are o tradiție bogată atât la masculin cât și la feminin.

Având în vedere interesul pentru acest sport, nu e surprinzător că la fel de mare este și cel pentru pariurile pe handbal.

Fiind vorba despre un joc dinamic, în care se înscrie mult și pot apărea adesea răsturnări de situație, handbalul este un sport popular printre pariori.

Acesta este și motivul pentru care la operatorul de pariuri online 888sport sunt disponibile cele mai importante competiții din lume, atât antepost cât și pre-eveniment și live.

Iar dacă îți dorești să citești un ghid despre pariuri pe handbal, ai ajuns în locul potrivit.

Care sunt cele mai populare tipuri de pariuri pe handbal?

Pariuri 1X2

Are același raționament ca la oricare alt sport de echipă. Se pariază pe echipa învingătoare, în timp ce X reprezintă pariul pe egal.

E important să știi că rezultatele de egalitate sunt foarte rare în handbal, acesta fiind și motivul pentru care cotele sunt impresionante. În același timp, se poate miza și pe rezultatul din prima repriză.

Handicap

Se mizează pe un rezultat la handicap. Acesta diferă în funcție de diferența de valoare dintre cele două echipe. În cazul în care este vorba despre un meci dezechilibrat, automat și diferența de la handicap va fi considerabilă.

Spre exemplu, se poate miza pe o echipă că va câștiga la cel puțin 9 goluri diferență. Ca un exemplu, dacă România întâlnește Germania: În cazul în care se pariază pe România -8.5, pronosticul va fi câștigător dacă echipa noastră va câștiga la cel puțin nouă goluri diferență.

În schimb, dacă se pariază pe Germania +8.5, pariul va fi câștigător dacă nemții nu vor pierde la mai mult de 8 puncte diferență. De asemenea, se poate miza și pe handicapul din prima repriză.

Total Goluri Meci

Este echivalentul unei selecții foarte populare la pariuri online pe fotbal, Over / Under. Se mizează pe numărul total care vor fi marcate în joc.

Ca un exemplu, se poate paria pe Peste/Sub 59.5 goluri. Se mai poate paria și pe total goluri strict pentru prima repriză. De asemenea, la 888sport poți să mizezi și pe Total Goluri Meci (Impar/Par).

Repriza cu cele mai multe puncte

Este corespondentul din fotbal al pariului "repriza în care se va înscrie mai mult".

Opțiunile de pariere sunt următoarele: repriza 1 (trebuie să se marcheze mai mult în prima repriză decât în a doua), repriza 2 (în repriza 2 vor fi mai multe goluri decât în prima) sau egal (în ambele reprize se va marca același număr de goluri).

Rezultat dublu - Echivalentul Pauză / Final din fotbal

Variantele sunt mai multe, însă trebuie să mizezi atât pe rezultatul de la pauză cât și pe cel de la final.

Spre exemplu, dacă mizezi 1/1, înseamnă că echipa gazdă trebuie să conducă la pauză și la final pentru a avea un pariu câștigător. Dacă mizezi pe 1/2, atunci echipa gazdă va conduce la pauză, dar cea oaspete va câștiga.

Diferența de scor

În cazul acestui pariu vei miza pe diferența de scor la care una dintre echipe va câștiga. Ca un exemplu, România să învingă Germania la o diferență de 4-7 goluri.

Strategii de pariat pe handbal

Pariorii își doresc tot timpul să mărească șansele de câștig prin implementarea unor strategii care să le aducă profit pe termen lung.

Nimeni nu poate garanta că o strategie este 100% câștigătoare, însă există unele care pot spori șansele. Spre exemplu, poate fi încercată o strategie cu pariuri pe rezultate de egalitate la handbal.

Cotele pentru acest tip de pariuri sunt de peste 10.00, motiv pentru care poate fi implementată într-o strategie pe termen lung. Desigur, și numărul meciurilor din handbal care se încheie la egalitate este scăzut.

Primul pas este să identifici echipele care au obiceiul să termine la egalitate sau campionatele în care sunt cele mai multe rezultate de egalitate. Ca un exemplu, în ultimele șase etape din Bundesliga au fost înregistrate șase rezultate de egalitate.

Însă, pentru a micșora numărul de meciuri pe care mizezi, poți să renunți să mai pariezi pe rezultatele meciurilor dezechilibrate, disputate de primele cinci clasate. Atenție însă că strategia este riscantă, iar mizele pentru fiecare partida nu trebuie să fie mari.

Strategie pe pariuri Peste/Under

O altă strategie pe care poți să o aplici este cea pe numărul total al golurilor ce vor fi marcate. În handbal se înscriu în medie în jur de 60 de goluri pe meci, mai ales când este vorba de două echipe foarte bune, care nu prea ratează.

În analiza meciului pe care vrei să pariezi, trebuie să ai în calcul ce echipă se apără mai bine, ce echipă atacă mai bine, care sunt mediile de goluri marcate/primite în ultimele 3-4 meciuri și să analizezi cu atenție cotele.

În general, formațiile nordice, din Norvegia, Suedia și Danemarca, au obiceiul să marcheze mai mult.

Ele își bazează jocul pe contraatac și repuneri rapide și obișnuiesc să marcheze mult chiar și atunci când merg mai prost.

De asemenea, o atenție sporită merită și formațiile care au jucători foarte buni în linia de 9 metri. La polul opus, primesc puține goluri echipele care, în mod uzual, sunt considerate favorite la câștigarea turneului, dar și cu portari în mare formă.

Care sunt cele mai populare competiții pentru pariuri handbal?

  • Campionatul Mondial - are loc o dată la doi ani, atât la masculin cât și la feminin. La masculin, ediția din 2023 a avut deja loc și a fost câștigată de Danemarca. La feminin, competiția este programată între 29 noiembrie și 17 decembrie în Danemarca, Norvegia și Suedia. România este calificată pentru a 25-a oară în istorie.

  • Campionatul European - este programat tot o dată la doi ani. În 2024, competiția la masculin va avea loc între 10 și 28 ianuarie, în Germania. La feminin, turneul din 2024 este programat în Austria, Ungaria și Elveția între 28 noiembrie și 15 decembrie. 

  • Liga Campionilor - are loc în fiecare sezon, iar Final Four-ul este cu adevărat spectaculos. Competiția la masculin a fost câștigată dramatic de Magdeburg, care a învins Barlinek Industria Kielce. La feminin, campioana din 2023 este Vipers Kristiansend, care a trecut de FTC.

  • Ligile naționale - Campionate ca Bundesliga, cele nordice și ligile masculine și feminine din România stârnesc un interes major printre cei pasionați. Ligile din România sunt televizate, astfel că se poate profita și la pariuri live pe meciurile de top.

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.