Sâmbătă, 22 iunie, de la ora 22:00, pe Cologne Stadium, naționala de fotbal a României va întâlni Belgia în cel de-al doilea meci de la EURO 2024.

Deși în opinia specialiștilor și a bookmakerilor plecăm cu a doua șansă în acest meci, victoria fantastică din meciul de debut, 3-0 cu Ucraina, ne face să visăm frumos și să sperăm că la finalul celor 90 de minute vom obține calificarea.

Ce șanse are trupa condusă de Eduard Iordănescu să obțină un nou rezultat de răsunet?

Disciplină, dăruire și picătura magică de fantezie pentru scor de neprezentare cu Ucraina

România a câștigat meciul cu Ucraina prin golurile marcate de căpitanul Nicolae Stanciu în minutul 29, de Răzvan Marin în minutul 53 și de Denis Drăguș în minutul 57. Celor care nu au văzut meciul, dar au consultat statisticile acestuia, rezultatul ar putea să li se pară cel puțin ciudat. 

Fotbaliștii antrenați de fostul internațional ucrainean Sergiy Rebrov au început tare meciul și au pus presiune pe careul nostru, dar nu și pe portarul Niță. Organizați într-o formulă evidentă 1-4-1-4-1, jucătorii români au absorbit șocul, au aplicat un presing avansat, cu Drăguș vârf de lance, și au arătat vitalitate și fantezie pe contraatac.

Așa a apărut primul gol. Jucătorii noștri ofensivi au presat, iar portarul lui Real Madrid, Lunin, a degajat în piciorul lui Denis Man.

Acesta a simulat o pătrundere, dar i-a pasat în centru lui Stanciu care a șutat imparabil sub bară. Golurile marcate de Răzvan Marin și D. Drăguș au venit în repriza a doua, după acțiuni de contraatac pe partea dreaptă.

Secretul victoriei a stat în dăruirea tuturor fotbaliștilor români, într-un meci viu disputat, dar plin de fair play. Pentru România au jucat Niță, Rațiu, Drăgușin, Burcă, Bancu, Marius Marin, Răzvan Marin, Stanciu, Coman, Man, Drăguș, Hagi, Racovițan, Rus, Mihăilă și Pușcaș.

Cea mai mare notă din acest meci au primit-o suporterii români. După ce înainte de meci și-au manifestat empatia și sprijinul pentru Ucraina, ei au încurajat neîncetat echipa noastră și au fost un factor determinant în evoluția acesteia.

România conduce în Grupa E de la EURO 2024

În cel de-al doilea meci din Grupa e de la EURO 2024, Belgia, favorită să ocupe primul loc după calculele hârtiei, a pierdut surprinzător în fața Slovaciei. Singurul gol al partidei a fost marcat de Schranz în minutul 7. 

Fotbaliștii antrenați de italo-germanul Domenico Tedesco au pornit într-o cursă de urmărire care nu a avut rezultatul dorit, chiar dacă Lukaku a introdus de două ori mingea în poartă. Primul gol a fost anulat pentru o poziție de offside, iar cel de-al doilea pentru un henț la pătrunderea lui Openda.

Vezi ultimele statistici Belgium vs Romania

 
Belgium
Romania
  ACASĂ ÎN DEPLASARE TOATE MECIURILE ACASĂ ÎN DEPLASARE TOATE MECIURILE
Meciuri jucate 1 0 1 1 0 1
Victorii 0 0 0 1 0 1
Egaluri 0 0 0 0 0 0
Înfrângeri 1 0 1 0 0 0
Goluri marcate 0 0 0 3 0 3
Goluri primite 1 0 1 0 0 0

*Statistici bazate pr rezultatele din ultimul sezon și cel actual; Datele pot suferi modificări în orice moment.

Belgia a arătat încă o dată că nu este suficient să ai individualități pentru a avea și o echipă, în timp ce slovacii au mizat pe rețeta folosită de România în meciul cu Ucraina: disciplină tactică, efort generos și specularea ocaziilor ivite.

Astfel, după primul meci la EURO 2024, echipa României ocupă primul loc în Grupa E și are șanse imense pentru a promova în faza eliminatorie a competiției. Deși a pierdut primul meci, în oferta de pariuri antepost pentru EURO, Belgia rămâne a 8-a favorită la câștigarea titlului, cu cota 23.00.

Clasament Grupa E:

  1. România, 3 puncte, golaveraj 3-0

  2. Slovacia, 3 puncte, golaveraj 1-0

  3. Belgia, 0 puncte, golaveraj 0-1

  4. Ucraina, 0 puncte, golaveraj 0-3.

Va profita România de deranjul din lotul Belgiei?

Următorul meci al României la Europeanul de fotbal se va disputa sâmbătă, 22 iunie, la Koln. Adversară va fi echipa Belgiei, care va juca, poate, ultima șansă de a ajunge în optimi.

Deși nu au arătat prea bine în prima partidă, în oferta 888sport cu pariuri pentru Belgia - România, belgienii sunt favoriți:

  • Victorie Belgia - cota 1.444

  • Egalitate - cota 4.50

  • Victorie România - cota 7.00

Surprinde oarecum cota României pentru victorie, atunci când ne raportăm la primele rezultate. Dacă luăm în calcul faptul că atacanții belgieni sunt legitimați la Manchester City, Chelsea, Arsenal, Sevilla sau Leipzig, cotele sunt firești.

Cred totuși că fotbaliștii antrenați de Edward Iordănescu vor profita de încrederea câștigată după victoria cu Ucraina și nu vor pierde acest meci, pronostic pentru care la pariuri fotbal de la 888sport primești cota 2.60.

Își va păstra România eficiența în meciul cu Belgia?

România a marcat de 3 ori în poarta lui Lunin. Este pentru a doua oară în ultimele 15 meciuri când tricolorii reușesc cel puțin 3 goluri.

De altfel, în preliminarii am marcat 1,6 goluri în medie pe meci. Dacă vei miza că vom înscrie în poarta Belgiei, pe platforma de pariuri online 888sport vei primi cota 1.75. Ne întrebăm cu toții ce tactică va adopta selecționerul Iordănescu în meciul cu Belgia.

Va miza pe obținerea calificării încă din acest meci sau va adopta o atitudine mai rezervată, în condițiile în care Ucraina ne-a împins de multe ori în propriul careu? Indiferent de strategia aleasă, am arătat că putem fi foarte inspirați pe contraatac și că avem multe soluții pentru această fază a jocului.

De partea cealaltă, doar o singură dată în ultimii 4 ani s-a întâmplat ca Belgia să nu marcheze în două meciuri consecutive. Pentru Ambele Echipe vor marca, bookmakerii au calculat cota 1.95.

Deși România va juca, cel mai probabil, defensiv, iar Belgia își va  lua măsuri de siguranță pentru a nu compromite total șansele de calificare în optimi, la pariuri sportive online este afișată cota 1.75 pentru cel puțin 3 goluri marcate în meci. 

România este în avantaj în întâlnirile directe

Înaintea acestui meci, România și Belgia s-au mai confruntat de 5 ori. Primele două meciuri au avut loc în preliminariile Campionatului Mondial din 1994.

Atunci, belgienii au câștigat cu 1-0 la Bruxelles, în timp ce România s-a impus cu 2-1 la București. Ambele echipe au mers în SUA, iar România a obținut cea mai bună clasare din istorie la un Mondial.

Celelalte 3 meciuri au fost amicale. În 1999, România a câștigat cu 1-0, pentru ca în 2011, Belgia să câștige cu 2-1. După doar un an, România și-a luat revanșa câștigând cu 2-1.

Practic, fiecare echipă a câștigat meciurile disputate pe propriul teren și toate întâlnirile s-au terminat la o diferență de doar un gol. Rămâne să vedem ce se va întâmpla în primul meci disputat pe teren neutru.

Echipele probabile în Belgia vs România

Selecționerul Domenico Tedesco va avea nopți albe în ceea ce privește alegerea primului 11 pentru meciul cu România. Este greu de crezut că, deși au arătat apatici, Doku și De Bruyne, jucătorii lui Manchester City, vor absenta din prima echipă.

Probabil, el va miza pe dorința de revanșă a fotbaliștilor săi, care au ținut o ședință de urgență imediat după înfrângere cu Slovacia.

Echipa probabilă a Belgiei: Casteels - Carrasco, Debast, Faes, Castagne - Onana, Bakayoko - Doku, De Bruyne, Trossard - Lukaku.

Și mai multe dileme va avea Edi Iordănescu, începând de la alegerea tacticii și până la selectarea jucătorilor care să o aplice. Cel mai probabil, dacă nu vor interveni probleme de natură medicală, el va începe cu aceiași jucători cu care a debutat la EURO 2024.

Echipa probabilă a României: Niță - Bancu, Burcă, Drăgușin, Rațiu - M. Marin, R. Marin, Stanciu, Man, Coman - Drăguș.


Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

Credit Foto: Alamy

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.