Ne apropiem cu pași repezi de startul celei mai importante competiții internaționale de fotbal între țări.

De pe 20 noiembrie până pe 18 decembrie vom avea spectacol world class, dar până atunci facem un rezumat al calificărilor și punctăm cele mai mari surprize, plăcute și neplăcute.

Cupa Mondială, din nou fără România

1998 este anul în care tricolorii au jucat ultima dată la un turneu final mondial. Atunci, România bifa a treia prezență consecutivă după cele din 1990 și 1994.

Evidențiem cea mai bună performanță din istoria naționalei, sferturi de finală la ediția din SUA și sperăm să ajungem din nou peste ocean în 2026, la Cupa Mondială care va fi găzduită de SUA, Mexic și Canada.


Italia ratează a doua Cupă Mondială la rând

Squadra Azzurra a încheiat grupa de calificare după Elveția și a ajuns la baraj. Naționala lui Roberto Mancini a fost eliminată surprinzător de Macedonia de Nord în faza semifinalelor, fiind învinsă la Palermo cu 1-0.

Așadar, Italia ratează prezența la Cupa Mondială pentru a doua oară consecutiv după ce în 2018 nu a jucat în Rusia, fiind eliminată de Suedia.

De punctat este faptul că ultima dată când Squadra Azzurra bifa această statistică negativă, se întâmpla în perioada 1938 - 1950.


Lewandowski, fără gol marcat la Cupa Mondială

Tot în barajul pentru prezența la turneul final a jucat și Polonia, națională care a trecut de Suedia în ultimul act al playoff-ului.

Cu 76 de goluri înscrise în 134 de prezențe, Lewandowski este cel mai bun marcator din istoria acestei naționale și al 3-lea, după Ferenc Puskas și Cristiano Ronaldo, într-un clasament al golgheterilor din Europa în meciurile internaționale al tuturor timpurilor.

Cu toate acestea, superstarul Barcelonei nu a reușit să înscrie la precedenta Cupă Mondială din Rusia și caută prima reușită în Qatar.

Atacantul în vârstă de 34 de ani are cotă 41.00 să câtige titlul de golgheter al Cupei Mondiale, în timp ce Polonia este cotată cu 1.98 să termine pe locurile 1-2 într-o grupă din care mai fac parte Argentina, Mexic și Arabia Saudită.


Haaland nu merge în Qatar

Vedeta de la Manchester City va trebui să aștepte cel puțin încă 4 ani pentru a bifa o primă prezență la Cupa Mondială.

Haaland a marcat de 5 ori în cadrul calificărilor, dar Norvegia a terminat pe trei după Olanda și Turcia.

De punctat este faptul că reprezentativa nordică nu a mai jucat la un turneu final mondial din 1998, la fel ca și România.


America de Sud - calificări fără surprize

Brazilia și Argentina și-au respectat statutul de favorite și s-au calificat fără emoții.

De punctat este faptul că aceste două reprezentative sunt și principalele favorite la câștigarea Cupei Mondiale. Naționala Selecao are cotă 5.00, în timp ce Messi & Co. sunt cotați cu 7.50.

De adăugat ar mai fi că Uruguay și Ecuador, sunt celelalte echipe care completează topul 4 din America de Sud. Ar fi putut să fie chiar 5 echipe, dar Peru a fost eliminată la baraj.

Mai punctăm faptul că Chile și Columbia au ratat prezențele la ultimele două turnee finale mondiale.


Africa - Salah și Mahrez ratează Cupa Mondială

Egipt, Nigeria și Algeria sunt cele mai mari nume de pe continentul african care nu vor fi prezente în Qatar.

Senegal, echipă care l-a lăsat acasă pe Mohamed Salah, este naționala din Africa cu cele mai mari șanse să iasă din grupe.

Cotă 1.79 pentru o clasare pe locurile 1-2 într-o grupă din care mai fac parte Olanda, Ecuador și țara gazdă, Qatar.


Asia reprezentată de “echipele mari” la turneul final

Doar Australia a avut mici emoții pentru prezența la turneul final pentru că a fost nevoită să treacă de Emiratele Arabe Unite și de Peru în baraj.

În rest, toate celelalte forțe ale Asiei s-au calificat cu ușurință. Punctăm faptul că Japonia se află într-o grupă cu Spania și Germania, având o cotă de 12.00 să termine pe unul din primele două locuri.


America Centrală și de Nord

Cele trei țări care vor organiza Cupa Mondială din 2026, Canada, Mexic și SUA au terminat calificările pe primele trei locuri și vor fi prezente în Qatar.

Costa Rica a obținut și ea calificarea la turneul final după ce a trecut la baraj de Noua Zeelandă.

Dintre aceste 4 reprezentative, conform bookmakerilor, Mexic are cele mai mari șanse să treacă de grupe, având o cotă de 1.70 pentru locurile 1-2. Adversare îi sunt Argentina, Polonia și Arabia Saudită.

Așadar, se anunță un turneu final extrem de interesant de la care va lipsi din nou Italia.

Super fotbaliști ca Haaland, Salah și Mahrez nu vor juca nici ei în Qatar și evidențiem faptul că foarte probabil va fi ultima Cupă Mondială pentru mulți dintre jucătorii care ne-au încântat în ultimii ani.

Amintim doar trei: Lionel Messi, Cristiano Ronaldo, Robert Lewandowski.

Care este favorita ta la câștigătoarea Cupei Mondiale din 2022?


Publicat prima dată: 19 octombrie 2022.
 

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.