Orice idee că bula financiară ar afecta elita fotbalului masculin s-a dovedit a fi falsă până acum.
Încercarea de a înființa Super Liga Europeană a fost respinsă cu tărie atât de mass-media, cât și de fani, dar repercusiunile asupra veniturilor au fost minime. Cele mai mari cluburi de fotbal din lume generează sute de milioane în fiecare an.
Salariile și sumele plătite pentru transferuri continuă să crească, la fel ca prețul biletelor și al abonamentelor TV.
Iată care sunt cele mai bogate 10 cluburi de fotbal din lume în 2023, conform veniturilor publicate de Statista:
10) Tottenham – 454.45 milioane de euro
Tottenham a ratat participarea în Champions League în sezoanele 2020/2021 și 2021/2022, pe fondul unui ușor declin, dar în stagiunea precedentă a revenit în cea mai importantă competiție după numirea ca antrenor a lui Antonio Conte.
Echipa a avut un sezon dezamăgitor în Premier League, a terminat pe locul 8, iar din această vară a fost preluată de Ange Postecoglou.
Tottenham a generat însă venituri solide, chiar dacă este departe de Big Four din Premier League. Veniturile consistente i-au ajutat pe șefii clubului să aducă fotbaliști ca Dejan Kulusevski, Richarlison, Yves Bissouma, Cristian Romero și Rodrigo Betancur.
9) Juventus Torino – 484.57 milioane de euro
Din 2020 încoace, Juventus este într-o scădere evidentă. În ultimul sezon a terminat pe locul 7, a fost exclusă de UEFA din Conference League și a primit o amendă de 20 de milioane de euro (din care e obligată să plătească acum doar jumătate).
Chiar și așa, veniturile lui Juventus rămân la un nivel ridicat, iar torinezii formează echipa din Italia care încasează cei mai mulți bani. Din Serie A, doar Inter și AC Milan prind top 20.
8) Chelsea – 551.37 milioane de euro
Chelsea a încheiat ultimul sezon pe locul 12 în Premier League, mult sub așteptări ținând cont de investițiile masive ce au fost făcute.
Echipa generează în continuare venituri considerabile după participarea în Champions League, contractele de sponsorizare și baza uriașă de fani pe care o are în întreaga lume.
Chelsea obține venituri și din transferuri, iar în această vară i-a cedat pe Kai Havertz la Arsenal (75 milioane de euro) și Mason Mount la Manchester United (64.20 milioane de euro).
7) Liverpool – 615.34 milioane de euro
După ani buni în care a concurat la cel mai înalt nivel, Liverpool a terminat pe locul 5 în ultimul sezon din Premier League.
"Cormoranii" au avut un sezon dezamăgitor și pe Anfield începe o perioadă de tranziție. Veniturile clubului rămân la un nivel ridicat, având în vedere numărul foarte mare de fani pe care echipa îl are în toată lumea și contractele de sponsorizare.
6) PSG – 621.93 milioane de euro
PSG este într-o altă galaxie financiară față de celelalte echipe din Ligue 1, iar în competiția internă s-a impus în ultimul sezon. Rămâne însă dezamăgirea prestațiilor din Champions League, unde echipa nu a reușit să obțină încă un rezultat major.
Investițiile masive făcute de statul Qatar au transformat PSG într-o echipă de top, cu venituri considerabile. Va fi interesant de văzut cum va arăta PSG în noul sezon având în vedere că Leo Messi a plecat deja, iar în ofensivă sunt așteptate noi mutări.
5) Manchester United – 623.82 milioane de euro
Chiar dacă rezultatele sunt mult sub cele din perioada în care echipa era condusă de Sir Alex Ferguson, Manchester United a generat întotdeauna venituri importante. Asta și pentru că echipa are o bază impresionantă de fani în toată lumea.
Tocmai a semnat un contract de sponsorizare cu compania de echipament Adidas de peste 1 miliard de euro, ceea ce spune totul despre forța financiară a clubului. United a terminat pe trei în ultimul sezon și are planuri mari pentru viitor.
4) FC Barcelona – 651.10 milioane de euro
Chiar dacă a avut dificultăți în realizarea unor transferuri tocmai pentru a respecta Fair Play-ul financiar, FC Barcelona continuă să aibă venituri de top.
Modul în care a fost administrat clubul a generat anumite dificultăți din punct de vedere economic. Dar venirea lui Xavi pe banca tehnică a echilibrat clubul din punct de vedere sportiv, iar FC Barcelona a câștigat titlul în stagiunea precedentă din La Liga.
3) Bayern Munchen – 683.09 milioane de euro
Bayern Munchen a câștigat dramatic ultimul titlu din Bundesliga. Dacă pe teren lucrurile au fost echilibrate în ultimul sezon, situația e complet diferită când vine vorba de venituri. Bavarezii au avut venituri aproape de două ori mai mari decât cele ale Borussiei Dortmund.
De fapt, niciun club din Bundesliga nu se află în top 20 venituri. În noul sezon, bavarezii vor să își ia revanșa în cupele europene și pregătesc transferuri importante.
2) Real Madrid – 716.02 milioane de euro
Echipa care a câștigat Champions League de cele mai multe ori în istorie are și venituri pe măsură. Venirea lui Carlo Ancelotti a adus echilibru din punct de vedere sportiv, iar rezultatele au fost elocvente.
Șefii de pe Bernabeu au ambiții mari în noul sezon și pregătesc și ei mutări importante. Subiectul verii în fotbalul continental este Kylian Mbappe, care ar putea ajunge în viitor la Real Madrid.
1) Manchester City – 720.72 milioane de euro
Investițiile masive făcute de conducerea clubului și-au atins în sfârșit scopul în 2023. City a câștigat în premieră Champions League, după ce a învins-o pe Inter Milano.
Modul în care City generează aceste venituri a stârnit tot timpul controverse, inclusiv o anchetă din partea UEFA. Dar este cert că rezultatele încep să fie tot mai evidente, iar City a devenit clubul cu cele mai mari venituri din lume.