Rafael Nadal este considerat, pe bună dreptate, "Regele zgurii", după ce a dominat turneul de la Roland Garros în ultimii ani.

Tenismenul spaniol a impresionat prin evoluțiile sale din ultimele două decenii, care i-au adus premii consistente. În plus, imaginea excelentă pe care o are a contribuit la semnarea unor contracte de sponsorizare.

În 2024, averea lui Rafael Nadal este estimată la 270 de milioane de dolari, conform revistelor de specialitate. Chiar dacă în ultimii doi ani nu a mai avut rezultatele cu care ne-a obișnuit și nu a mai făcut parte dintre alegerile celor care joacă la pariuri online, Nadal rămâne un nume respectabil în tenis. 

Din acest motiv, companii precum Babolat, Cantabria Labs, Heineken, Infosys, Kia, LVMH, Nike, Richard Mille, Santander, Subway și Telefónica au contracte de sponsorizare semnate cu el. 

În topul pe întreaga istorie a tenisului, Nadal ocupă locul doi la câștiguri. Acestea sunt în valoare de 134.946.100 de dolari. Anul acesta a fost însă marcat de probleme medicale, motiv pentru care ibericul a încasat doar 305.379 de dolari.

Rafael Nadal, un antreprenor de top

Rafael Nadal a dorit să dea înapoi o parte din câștigurile sale tenisului. Din acest motiv, el a înființat una dintre cele mai apreciate academii de tenis din lume.

Academia sa din Mallorca a luat ființă în 2016, iar pe aici au trecut doi dintre jucătorii de top din noua generație, Carlos Alcaraz și Casper Ruud, pe care orice împătimit de pariuri tenis se gândește să-i introducă pe biletele lor.

De academie se ocupă unchiul lui Rafael, Toni, care i-a ghidat întreaga carieră. De asemenea, aici se antrenează și Rafael Nadal în mare parte a timpului.

Tenismenul iberic investește și într-un lanț hotelier, prin intermediul unui parteneriat cu compania Melia. Hotelurile se numesc Zel Hotel și pot fi găsite în Mallorca și Mexic.

Acest lanț hotelier pune accent pe relaxare și se adresează în mod deosebit celor pasionați de sailing, dar și de plajă, potrivit spuselor lui Rafael Nadal.

Ca orice jucător de tenis care se respectă, Rafael Nadal nu ignoră nici segmentul imobiliar. Din acest motiv, deține numeroase apartamente și case în Madrid și Barcelona, dar și în afara Spaniei. Investițiile imobiliare ale lui Nadal sunt estimate la câteva zeci de milioane de dolari.

Nadal este implicat și în HoReCa și este investitor în lanțul de restaurante Mabel, care deține nume precum Zela și Tatel. De fapt, Tatel îl deține alături de unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști din istorie, Cristiano Ronaldo.

Yachturile, o pasiune de lux a lui Rafael Nadal

Rafael Nadal are o pasiune arhicunoscută: yachturile de lux. Tenismenul nu se uită la bani atunci când își face poftele și deține un yacht de 24 de metri lungime, pentru care a plătit în jur de 6 milioane de dolari.

”Am fost captivat de spațiul enorm. Sincer, în portul din Mallorca, 80 Sunreef Power (n.r.- yacht-ul său) este cea mai mare ambarcațiune care poate andoca. E grozav. Am vrut să mă simt ca acasă. Nu am vrut jacuzzi, am apă în jurul bărcii, unde pot înota și mă pot simți bine. De fiecare dată când am ocazia, mă întorc în Mallorca și merg pe apă. Te simți liber”, a spus Rafael Nadal.

Suprafața yachtului este de 360 de metri pătrați și are finisaje de lux la interior. Yachtul dispune de bar, loc de grătar și un garaj pentru jetski. În același timp, Nadal mai deține și un avion privat în valoare de aproximativ 6 milioane de euro.

Când se retrage Rafael Nadal?

Rafael Nadal a fost mai mult absent din circuit în ultimii doi ani. În 2023 a jucat doar la Australian Open, iar apoi a absentat de la următoarele trei turnee de Grand Slam. Anul acesta a ratat Australian Open, însă a revenit la Roland Garros.

Dornic să joace la turneul său preferat, Nadal a cedat în primul tur. Apoi nu a mai jucat la Wimbledon și US Open. Problemele medicale îi dau mari bătăi de cap, iar ibericul este tot mai aproape de retragerea din tenis.

Acest lucru este recunoscut chiar de el. Totuși, Nadal spune că nu dorește să pună presiune pe el din acest punct de vedere, motiv pentru care încearcă să se bucure de zilele libere pentru a se destinde.

"Nu sunt într-o perioadă de reflecție, sunt în vacanță, practic. Încerc să nu reflectez în timpul vacanței pentru că vreau să mă simt bine. De acum încolo vom vedea, voi reîncepe antrenamentele, dar o voi lua ușor, iar după aceea vom vedea ce e de făcut. Nu mă grăbesc să iau o decizie sau alta, când o voi lua vă voi spune și nu e nicio problemă. Nu pot trăi zi de zi gândindu-mă când mă voi retrage, eu trăiesc în felul meu și când voi lua o decizie vom ști cu toții", a spus Rafa Nadal cu zâmbetul pe buze.

Totuși, presa din Spania scrie că Nadal se gândește tot mai serios la retragere, iar planul de viitor ar fi deja făcut. Tenismenul iberic ia în calcul posibilitatea de a deveni noul președinte al echipei de fotbal Real Madrid, în locul lui Florentino Perez.

Nadal este cunoscut ca un mare fan al lui Real Madrid, a fost prezent la zeci de meciuri în ultimii ani, iar popularitatea pe care o are îl poate ajuta să câștige funcția de președinte.

Ar fi practic, un traseu invers decât cel pe care Gerard Piqué l-a avut. Fostul jucător de la FC Barcelona a ales să investească în tenis după retragere și a înființat compania care a organizat Cupa Davis. 

Totuși, fanii tenisului îl așteaptă din nou pe teren și în 2025 pe Rafael Nadal, dar ibericul a declarat deja că, cel mai probabil, Roland Garros 2024 a fost ultima sa apariție pe zgura din capitala Franței.


Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

Credit Foto: Alamy

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.