Mikel Arteta este unul dintre cei mai în vogă antrenori din ultimii ani. Școlit de Pep Guardiola, Arteta a transformat-o pe Arsenal Londra, iar "tunarii" au început să conteze tot mai mult în cursa pentru câștigarea Premier League.

Cota lui Arteta a crescut considerabil în ultimii cinci ani, de când a devenit antrenorul principal al lui Arsenal. La fel a crescut și salariul său, mai ales că, în 2022, și-a prelungit contractul cu gruparea de pe Emirates.

El a primit o mărire consistentă de salariu, iar în prezent câștigă echivalentul a 10,5 milioane de dolari pe an (8,6 milioane de lire sterline). Potrivit site-urilor de specialitate, averea lui Mikel Arteta este evaluată în 2024 la 35 de milioane de dolari. Banii provin în special din activitatea sa ca jucător și antrenor.

Fiind un nume relativ nou ca manager, el nu a dobândit momentan carisma unor nume precum Jürgen Klopp, Pep Guardiola sau José Mourinho. Din acest motiv, nici nu are contracte de sponsorizare numeroase.

Despre investițiile sale nu există informații pe internet. De fapt, managerul lui Arsenal și-a îndreptat atenția doar spre fotbal în ultimii ani. A cheltuit peste 700 de milioane de lire sterline în transferurile efectuate în ultimii cinci ani, de când este managerul lui Arsenal Londra.

Scopul a fost să transforme Arsenal într-o echipă care chiar să conteze în lupta pentru Premier League. Iar, în mare măsură, i-a reușit, din moment ce "tunarii" sunt cotați cu șansa a doua la pariuri Premier League. Desigur, banii investiți nu sunt personali, ci ai clubului.

Și-a șlefuit talentul sub comanda lui Pep Guardiola

Încă din perioada în care juca, avea o imagine bună, fiind un jucător cerebral. Mulți specialiști îi prevedeau un viitor strălucitor.

Tocmai de aceea, în 2016, când s-a retras, a avut trei opțiuni. I s-a oferit posibilitatea de a conduce academia lui Arsenal Londra, să fie în staff-ul lui Mauricio Pochettino la Tottenham sau să fie secundul lui Pep Guardiola la Manchester City. A ales ultima opțiune, iar decizia s-a dovedit a fi inspirată.

Guardiola și Arteta se cunoșteau deja de ani buni. Catalanul se consultase cu Arteta înaintea semifinalei cu Chelsea din Champions League, din 2012. Încă de atunci, Guardiola a fost convins că Arteta poate deveni un bun antrenor. 

A preluat-o pe Arsenal în 2019

Mikel Arteta și-a început cariera de antrenor principal pe 20 decembrie 2019, când a semnat un contract până în 2023 cu Arsenal Londra. În momentul în care a preluat echipa, el a declarat că Arsenal și-a pierdut direcția și că nu mai dorește jucători care fug de responsabilitate.

Obiectivul său principal a fost să schimbe mentalitatea, și, cinci ani mai târziu, putem spune că i-a reușit.

Dintr-o echipă care lupta pentru a prinde un loc de Champions League, Arsenal a devenit o grupare poziționată excelent la pariuri sportive în cursa pentru câștigarea titlului în Premier League. 

Arteta a transformat-o pe Arsenal într-o echipă care a luptat cu șanse concrete la titlu în ultimele două sezoane. Ba chiar, la un moment dat, se părea că gruparea de pe Emirates va pune, în sfârșit, mâna pe trofeu, însă Manchester City și-a revenit de fiecare dată pe final.

Chiar și așa, el se bucură de încrederea conducerii. Până acum, Arteta a câștigat trei trofee interne: Cupa Angliei și două Supercupe ale Angliei. În 2024, Mikel Arteta a fost desemnat cel mai bun antrenor din Premier League.

Rezultatele nu au fost cele așteptate în cupele europene

Mikel Arteta a condus-o deja pe Arsenal în patru sezoane în cupele europene. În stagiunea 2019/2020, echipa a fost eliminată în 16-imile Europa League. Un an mai târziu, în sezonul început de la zero de iberic, echipa a ajuns până în semifinalele Europa League.

În stagiunea 2021/2022, echipa a ratat prezența în cupele europene, dar în sezonul 2022/2023 s-a întors în Europa League, unde a fost eliminată în optimi.

Singurul sezon în Champions League cu Arteta pe bancă a fost cel precedent, când Arsenal s-a oprit în sferturile de finală. Arsenal a trecut de FC Porto în optimi, dar duelul cu Bayern München s-a dovedit a fi prea dificil, iar echipa a cedat.

Un lucru este cert. Bookmakerii care stabilesc cotele la pariuri fotbal online consideră că Arsenal are cele mai mari șanse din ultimele sezoane să pună mâna pe trofeul Champions League.

Este a treia favorită (cota 10.00), fiind întrecută doar de Manchester City (cota 3.25) și Real Madrid (cota 3.75). Se anunță un sezon interesant, în care Arteta vrea să dea tot ce are mai bun.

Și-a încheiat cariera la Arsenal Londra

Ca jucător, Mikel Arteta era recunoscut ca un mijlocaș central cerebral, care putea să ordoneze jocul foarte bine. A fost crescut de FC Barcelona, însă nu a apucat să impresioneze pentru prima echipă a catalanilor.

A jucat la echipa secundă, iar în sezonul 2001/2002 a fost împrumutat la PSG. A jucat doi ani în Scoția, la Rangers, între 2002 și 2004, iar apoi s-a întors în Spania. În stagiunea 2004/2005 a fost jucătorul lui Real Sociedad, însă a fost mai mult rezervă.

A urmat un împrumut care i-a priit din plin, la Everton. Clubul britanic a decis să îl cumpere în 2005 cu 2 milioane de lire sterline, iar mutarea s-a dovedit a fi excelentă pentru toate părțile.

A fost desemnat atât cel mai bun jucător al lui Everton, cât și mijlocașul anului în Premier League. A stat la Everton până în 2011, când a fost cumpărat de Arsenal Londra cu 10 milioane de lire sterline.

Statutul de lider a fost observat rapid și imediat a fost numit al doilea căpitan al echipei. Din sezonul 2014/2015, el a devenit căpitanul lui Arsenal. Ca jucător, el a câștigat de două ori Cupa Angliei și de două ori Supercupa Angliei cu Arsenal. Este campion în Scoția cu Rangers. 


Cotele publicate în acest articol pot suferi modificări în orice moment.

Credit Foto: Alamy

Blogul 888sport angajează o armată de experți în pariuri și ponturi pentru plăcerea zilnică a jocului, oferind opinii aparte, ”outside the box”, asupra nebuniei absolute care este lumea sportului.