888, unul dintre cele mai apreciate nume din industria jocurilor de noroc la nivel mondial, a devenit, de la începutul lunii august, sponsorul oficial al clubului Dinamo.
888 își întărește astfel angajamentul de a sprijini sportul românesc, iar Dinamo este unul dintre cele mai titrate cluburi din istoria fotbalului din țara noastră.
În urma acestui acord, 888 va sponsoriza clubul din Ștefan cel Mare în încercarea de a susține Dinamo în cursa pentru revenirea în primul eșalon al fotbalului românesc.
Marca 888 este vizibilă din această vară pe tricourile și echipamentele de antrenament ale jucătorilor, dar și pe tot stadionul Dinamo.
De asemenea, 888 va produce și conținut exclusiv pentru canalul de YouTube al clubului Dinamo, din dorința de a uni și mai mult legătura dintre fani și echipă.
Prin intermediul acestei sponsorizări, 888 va demara în perioada următoare o campanie prin care își va prezenta poziția globală a mărcii, Made To Play.
888 este un nume de renume la nivel global, fiind un lider mondial în servicii de calitate, inovații, conștientizare și credibilitate. Astfel, Made To Play unifică 888poker, 888casino și 888sport ca fiind o poziție consistentă și puternică a mărcii.
Campania va ajunge în România în următoarea perioadă și îi va transpune pe telespectatori într-o lume dinamică și plină de culoare a diferiților jucători 888 și a motivelor pentru care aceștia joacă.
S-au pus bazele unui parteneriat solid
Pedro Barreda Cabanillas, Director International Marketing & Head of Sponsorships, a vorbit despre parteneriatul dintre 888 și clubul Dinamo.
Potrivit spuselor oficialului de la 888, compania a fost atrasă de istoria bogată a clubului Dinamo și de dorința de a sprijini comunitatea locală.
“Suntem încântați să vă anunțăm sponsorizarea Dinamo București, unul dintre cele mai de succes cluburi de fotbal din România.
În calitate de angajator considerabil în București și puternic angajat în sprijinul comunităților locale și în piața din România, suntem încântați să sprijinim echipa în acest sezon și să jucăm un rol cheie în acest capitol din cadrul lungii sale istorii”, a spus Pedro Barreda Cabanillas.
De asemenea, managerul general al clubului Dinamo, Vlad Iacob, s-a arătat încântat de faptul că un nume de renume precum 888 a intrat în familia "câinilor" din Ștefan cel Mare și va sprijini echipa.
“Suntem încântați să urăm bun venit 888 ca sponsor principal al nostru înainte de începerea sezonului viitor, care are loc în acest weekend.
Cu legături strânse cu București și România, 888 împărtășește dorința noastră ca Dinamo să reușească promovarea în Liga 1 în acest sezon. Așteptăm cu nerăbdare să lucrăm cu echipa în următoarele luni”, a comentat Vlad Iacob.
Despre 888 Holdings Plc:
888 Holdings Plc (și împreună cu filialele sale, "888" sau "Grupul") reprezintă una dintre cele mai apreciate companii de pariuri și jocuri din întreaga lume.
Acordă o atenție sporită dezvoltării, motiv pentru care, în 2022, 888 Holdings Plc a achiziționat afacerea internațională (cu excepția SUA) a William Hill din dorința de a crea un lider global în industria jocurilor de noroc.
888 Holdings Plc are sediul în Gibraltar și este listat la Londra, fiind prezent în 15 birouri din întreaga lume, având în jur de 12 mii de angajați la nivel mondial.
Misiunea 888 Holdings Plc este de a fi un lider în domeniul jocurilor de noroc, care le oferă utilizatorilor cea mai bună experiență de pariuri și jocuri, generându-le momente de emoții fără egal în viața oamenilor de zi cu zi.
Grupul acordă o atenție sporită experienței utilizatorilor, motiv pentru care alocă resurse importante pentru dezvoltări tehnologice de ultimă generație, dar are și o ofertă impresionantă, în așa fel încât aceștia să se bucure de pariuri și jocuri distractive, corecte și sigure.
Printre mărcile deținute de 888 Holdings Plc se află 888casino, 888sport, 888poker, William Hill și Mr Green. De asemenea, mai operează și marca Sportsbook în SUA printr-un parteneriat cu Authentic Brands Group.
Dinamo nu este însă singurul nume important din fotbalul românesc cu care 888 a pus bazele unui parteneriat. De ceva timp, unul dintre ambasadorii brandului este unul dintre cei mai buni fotbaliști din istoria României, Dan Petrescu.
Fost jucător apreciat la Chelsea Londra și component al Generației de Aur din fotbalul românesc, Dan Petrescu este în prezent și unul dintre cei mai titrați antrenori. Scrie istorie pe banca lui CFR Cluj și a reușit rezultate notabile și în cupele europene.
Iar legătura dintre 888 și fotbal este deja una solidă de ani buni la nivel mondial, compania sponsorizând mai multe echipe din țări precum Anglia și Spania, semn că și-a dorit să fie implicată în comunitățile locale în zonele în care operează.
Dinamo, unul dintre cele mai titrate cluburi din istoria României
Noul partener al 888 este un nume respectabil din fotbalul românesc, care are o istorie bogată. Dinamo a câștigat titlul în România de 18 ori, iar de 13 ori a reușit să ridice Cupa României.
La aceste trofee se mai adaugă două Supercupe ale României și o Cupă a Ligii. În plus, în sezonul 1983/84, Dinamo a devenit primul club din țara noastră care s-a calificat în semifinalele Cupei Campionilor Europeni.
Dinamo este și echipa care a reușit o victorie la cea mai mare diferență de scor din istoria Champions League / Cupa Campionilor Europeni.
În sezonul 1973/74, formația din Ștefan cel Mare a câștigat cu 11-0 în fața celor de la Crusaders și a stabilit un record ce datează chiar și în zilele noastre.
Sezonul 1983/84 a fost cel mai bun din istoria europeană a clubului. Atunci, echipa a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni.
Mai întâi a trecut de finlandezii de la Kuusysi Lahti, pentru ca în turul 2 adversară să fie campioana Germaniei, Hamburg, din componența căreia făceau parte jucători de top precum Stein, Kalz și Magath.
În meciul tur de la București, Dinamo s-a impus cu 3-0 prin golurile lui Augustin, Mulțescu și Orac, în timp ce în manșa secundă echipa a pierdut cu 2-3, golurile fiind marcate de Țălnar și Mulțescu.
Pentru a ajunge în semifinale, Dinamo a trecut de o altă grupare de top în acel moment, Dinamo Minsk. În prima manșă scorul a fost 1-1, iar la București românii s-au impus cu 1-0 prin reușita lui Augustin.
În semifinale, adversară a fost Liverpool, care a reușit să câștige meciul de pe Anfield cu 1-0 și să se impună și la București cu 2-1.
În ultimii ani, clubul a înregistrat dificultăți financiare, dar atașamentul fanilor a rămas la un nivel ridicat, ba chiar a crescut.
În ultimii doi ani, fanii au susținut financiar echipa, prin donații, abonamente, programul DDB și bilete virtuale, iar Dinamo a rezistat datorită lor.
Mai mult, prin cooptarea unor parteneri precum 888 clubul își propune să își regăsească gloria de altădată și să revină cât mai curând în elita fotbalului românesc.
Publicat prima dată: 4 August 2022.